20170225

TEDxBrasov Magazine, an.1; nr.4; 25 Februarie 2017

CUPRINS
  1. FAN SIMON SINEK    Simo Ciuraru
  2. POŢI SĂ SCAPI DE FRICA DE A ŢINE UN DISCURS?  Cătălin Ionaşcu  
  3. CUM PUTEM IDENTIFICA ŞI PREZICE TENDINŢELE ECONOMICE?  Alexandru Gîrlea  
  4. INVENŢIA PRIN CARE S-A FĂCUT PACE CU LEII  Miruna Tudor   

3 BILETE GRATUITE
- REZERVARE  LOC  PRIN  SMS -

Evenimentul anual TEDxBrasov pe 2017 este inspirat din discursul de la TED "How great leadres inspire action" a lui Simon Sinek (v. si atricol de mai jos FAN SIMON SINEK scris de Simo Ciuraru, manager proiect TEDxBrasov). 

Evenimentul intitulat "evolution/START WITH WHY" va avea loc la Centrul Cultural REDUTA în data 19 mai 2017.
Cum ar fi nu numai să vă rezervaţi de acuma un loc printr-un SMS - tel. 0729-161230 -, direct prin curatorul evenimentului Tibi Ruczui, care vă poate introduce într-un concurs. Prin SMS câştigaţi 
3 BILETE GRATUITE
  1. GRATUIT, cumperi un bilet şi primesti unul GRATUIT; 3 bilete GRATUITE 
  2. Mesajul de trimis pe nr. de tel. 0729-161230 este START WITH WHY 
  3. Când să trimiţi SMS?
  4. Duminica, 26 Februarie 2017: între orele 08,00-22,00 (primul venit, prin SMS, primul servit!; Câştigătorii sunt anunţaţi prin SMS)
FAN SIMON SINEK 

Simo Ciuraru
Cursul vieții e aşa:  Îți termini studiile și te pregătești pentru un loc de muncă.

Primul meu loc de muncă a fost pentru a îmi plăti facultatea. Așa că nu am rezistat mai mult de 6 luni, dar mi-a oferit ce am cerut.

Al doilea loc de muncă nu mi-a oferit nimic, mi s-a părut în schimb o varianta bună și de folos pentru mine. Să ajut oameni era ce îmi doream să fac și pe viitor. Doar că scopul companiei era să facem profit. Eu am crezut 2 ani fără să clipesc, că ce fac eu, este foarte important, eu ajutam oameni.
Fan Simon Sinek, urmărindu-i speech urile, mi-am adus aminte de o discuție de pauză la birou.

“Ai văzut-o pe tipa cea noua? A venit, și-a mutat tastatura, telefonul, monitorul, tot de pe birou!”
Iar eu am răspuns : „Da! Înseamnă că e genul smart și fain de om.”
Nu am stârnit decât privirile apăsătoare dar m-am explicat: „Dar un om, care vine și își aranjează lucrurile cum îi e mai comod, înseamnă că: 
1. Știe ce vrea ș
2. Are curajul să fie diferit.”
Şi pentru o secundă, mi-am imaginat cum ar fi, noua mea colegă să fie dintre cei diferiți și cum am putea face lucruri diferite împreună. Pentru mine era o revoluționară, noi toți acceptam sistemul, iar ea a venit gata să îl schimbe.
M-am întrebat firește de ce ceilalți nu mă aprobau. De ce ei o vedeau ca pe o acțiune de sfidare, iar eu ca pe o revelație. Și e foarte simplu, majoritatea oamenilor percep ce faci - în cazul acesta, dezordine - și nu de ce faci ce faci- în mintea mea, revoluționezi.
Concluzie demonstrată de grozavul Simon Sinek în următorul TED Talk

POŢI SĂ SCAPI DE FRICA DE A ŢINE UN DISCURS? 

Cătălin Ionaşcu 
Sunt un om norocos. Am avut onoarea să susțin până acum peste 100 de discursuri la viața mea. Însă, de fiecare dată, am simțit acea senzație străveche cu care oamenii se confruntă încă din preistorie: frica.
Cu toate că, în cele mai multe cazuri, am fost pregătit să vorbesc în public, simțeam cum corpul meu începe să tremure, cum inima începe să îmi bată mult mai tare ca de obicei și cum, parcă, eram copleșit de adrenalină.
Îți sună familiar?
Totuși, nu am dat înapoi niciodată de la un discurs. De îndată ce am ajuns în fața audienței și am început să vorbesc, simțeam cum toate funcțiile corpului meu își reveneau la normal. Aveam un ușor tremurat în voce în primele minute și simțeam nevoia să mă opresc ca să respir adânc, ceea ce am reușit să fac fără să deranjeze audiența.
Cert este, în urma tuturor acestor experiențe, că am ajuns la concluzia că nu am cum să scap de frică și că trebuie să învăț să o controlez.
Frica de dinaintea unui discurs este de fapt frica de necunoscut. Nu știi ce se poate întâmpla și la ce să te aștepți din partea audienței. De aceea, sfatul meu este să nu te lași copleșit de această teamă, pe care toată lumea o are.
Pur și simplu intră acolo, pe scenă, și începe să-ți spui discursul pentru care te-ai pregătit. Crede-mă, vei fi mai apreciat dacă ai reușit să treci peste această barieră decât dacă ai renunțat.

CUM PUTEM IDENTIFICA ŞI PREZICE TENDINŢELE ECONOMICE? 
Alexandru Gîrlea
A face preziceri economice este una din cele mai complicate aspecte ale societăţii în care trăim şi este o problemă vitală pentru o dezvoltare sustenabilă.
Pentru a înţelege mai bine parametrii micro / macro-economici, eu consider că o cale înţeleaptă de abordare ar fi culegerea aşa numitelor informaţii de tip "Big Data" din domeniul transportului de marfa (conţinut, punct de origine, destinaţie, etc.) la nivel global, atât maritim cât şi aerian, şi integrarea acestor date într-un sistem geografic informaţional (GIS).
Luând în considerare, faptul că trăim în era digitală, putem folosi date economice istorice pentru "învăţarea" soft-urilor de tip " machine learning" (ex: Bluemix  IBM), cu ajutorul cărora putem identifica numitorii comuni care au condus economiile globale în anumite directii.
Pentru a înţelege mai bine factorii economici, propun următorii paşi:
1. Culegerea informaţiilor istorice cu privire la tranzacţiile de marfă (transport, conţinut, origine, destinaţie, timp, etc.);
2. Asocierea acestor informaţii istorice cu date geo-spaţiale de tip GIS la nivel global;
3. Asocierea informaţiilor rezultate cu indicatori economici  bine cunoscuţi şi verificaţi, în vederea identificării parametrilor care au stat în spatele factorilor economici;
4. Organizarea parametrilor pe categorii şi încărcarea acestora într-un soft de auto-învăţare pentru instruirea lui;
5. Începerea testării soft-ului în baza datelor obţinute în timp real din piaţa liberă şi încercarea de a face preziceri pe termen scurt cu privire la tendinţele economice;
6. În baza rezultatelor iniţiale, soft-ul va trebui optimizat în vederea obţineri unor preziceri economice mai precise;
7. Începerea testării soft-ului cu date obţinute în timp real, la nivel macro-economic.
Ca rezultat a acestor paşi, ar trebui să obţinem un soft care monitorizează în timp real politicile micro / macro-economice, în baza unor parametrii verificaţi, ceea ce ar conduce la efectuarea unor preziceri economice precise atât pe termen scurt cât şi pe termen îndelungat.
Efectul secundar al acestui soft inteligent, este acela că va putea permite rularea mai multor scenarii concepute de utilizator, pentru a determina cea mai bună cale de abordare, în vederea menţinerii stabilităţii economice şi a tendinţelor de creştere ale unei ţări sau regiuni.
 ing. Alexandru Gîrlea
+40 746 081 751
girlea.alexandru@gmail.com


INVENŢIA PRIN CARE S-A FĂCUT PACE CU LEII 
Miruna Tudor

 Richard Turere a pășit pentru prima oară pe scena TED în 2013, la frageda vârstă de treisprezece ani. Emoția fiindu-i evidentă, el a fost adorat de public pentru vorbele sale simple, sincere, expuse cu umor.
În Nairobi, Kenya, familia lui crește vite, iar sarcina cu care Richard a crescut este apărarea acestora de lei, în special pe durata nopții. Parte a comunității Maasai, credința sa este că oamenii, împreună cu animalele lor, vin din Rai; astfel, faptul că vitele le erau omorâte de lei îl mâhnea foarte tare.Trebuia să facă ceva să rezolve problema.  Primul lucru pe care l-a încercat a fost focul, dar a constatat rapid că ajuta leii să vadă vitele în întuneric și că nu îi speria deloc. Nu a renunțat și a încercat o sperietoare. “ Dar leii sunt foarte isteți ”, afirmă Richard. “ Vin în prima zi, văd sperietoarea și fac cale întoarsă. Dar a doua zi își zic “ Hei, sperietoarea asta nu se mișcă, e mereu în același loc.”, iar apoi omoară vitele.
Într-una dintre zile, Richard a început  să se plimbe în jurul vitelor cu o torță și a observat că leii nu au venit. A realizat atunci că o lumină care se mișcă îi sperie. Cu cunoștințele de electricitate pe care le avea, a construit un sistem care lumina la câteva secunde în locuri diferite.  Astfel, leii au iluzia unei lumini în mișcare, ceea ce îi sperie.  Cu această invenție aparent simplă, Richard și familia sa reușesc să trăiască în pace cu leii. Mai mult, invenția a fost preluată și acum se folosește în mai multe regiuni din Kenya în același scop. Astăzi, în loc să omoare leii ca înainte, pur și simplu folosesc luminile lui Richard. Îi mulțumesc astfel și pe protectorii mediului.
Când Chris Anderson, directorul TED, l-a întâlnit pe Richard,nu i s-a părut că ar fi un candidat ideal pentru poziția de vorbitor TED : era extreme de timid , nu vorbea engleză prea bine și nu-și putea descrie coerent invenția. Cu toate acestea, avea o poveste mult prea interesantă pentru a rămâne neîmpărtășită. Anderson l-a ajutat să își scrie discursul astfel încât să exprime exact ceea ce dorea Richard. Datorită invenției sale, băiatul a fost admis la cea mai bună școală din Kenya, iar acolo a avut ocazia să își exerseze de multe ori discursul în fața unui public. Încet, a prins încrederea de care avea nevoie.
Primul său zbor cu avionul a avut destinația California. Acolo, pe scena TED, și-a susținut discursul ce s-a dovedit a fi un adevărat succes: cuvintele sale au ridicat sala ovaționând în picioare.
Ghidul oficial TED pentru vorbit în public


Arhiva Linkuri

  1. TEDxBrasov Magazine, an.1; nr.1; 14 Ianuarie 2017
  2. TEDxBrasov Magazine, an.1; nr.2; 28 Ianuarie 2017 
  3.  TEDxBrasov Magazine, an.1; nr.3; 11 Februarie 2017


Abonare TEDxBrasov Magazine


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu