20170211

TEDxBrasov Magazine, an.1; nr.3; 11 Februarie 2017

CUPRINS
  1. DEREK SIVERS UN GURU MINIMALIST LA TED    Tibi Ruczui 
  2. EXPERŢII RELEVĂ PUTEREA  FOTOGRAFIILOR  Cătălina Curceanu  
  3. APLICAŢIA MOBILĂ "LEARN TALK LIKE TED" 
  4. MINTEA DE DINCOLO Mirela Vaşadi Blasius 
  5. FAMILIA CARE A TRADUS 2.000 DE DISCURSURI TED  Miruna Tudor   

DEREK SIVERS UN GURU MINIMALIST LA TED
art. de Tibi Ruczui
Un minimalist precum Steve Jobs stătea ore în şir şi studia conceptul maşinii MINI. Aşa s-a născut, iPhone în mintea lui Jobs ca un produs 3 in 1 (iPod,  telefon, dispozitiv cu conexiune la Internet). Jobs obişnuia să spună simplitatea este o complexitate rezolvată. Şi se face că de ceva timp urmăresc filmele TED care durează cca. 3 minute. Nu încetez să mă minunez.  Cum reusesc speakerii sa-ţi spună în 3 minute ceea ce alţii spun în 3 ore?! Ce este cu acest minimalism? Ce putere tainică se ascunde în această filosofie? 

Recent l-am urmărit pe Derek Sivers cu discursul lui de 3 minute de la TED. Mesajul lui e simplu: să ne păstrăm obiectivele secrete. Cu toate că primul nostru instinct este să-l spunem cuiva cercetările arată de ce oamenii care vorbesc despre ambiţiile lor par a avea mai puţine şanse de a le atinge.

Am dorit să aflu mai multe despre învăţăturile acestui “guru” minimalist de la TED. Şi am în mână cartea lui Derek Sivers. “Orice îţi doreşti. 40 de lecţii pentru un altfel de antreprenor.” Mi-a luat o oră să o citesc. Efectul minimalismului o să spuneti. Da. Într-adevăr cartea are fix 100 de pagini. Şi chiar este o carte de management care cuprinde 40 de lecţii dedicate înfiinţării şi dezvoltării unei afaceri mici. Extraordinare lecţii am găsit în aceasta carte pe care, e adevărat, le-am reîntâlnit şi la Geanina Staicu la TEDxBrasov.

Găsim în cartea lui Derek Sivers lecţii care ţin de minimalism: Fiţi originali! De ce fără publicitate? Ţineţi la clienţi mai mult decât la voi înşivă. Trebuie să vă cunoaşteti foarte bine filosofia personală, să ştiţi ce vă face fericiţi şi ce merită realizat. E un avantaj să începeţi fără bani. Urmăriţi filmul, citiţi cartea, contruiţi-vă brandul personal. Toate celelalte branduri sunt deja, din păcate, luate.

EXPERŢII RELEVĂ PUTEREA  FOTOGRAFIILOR

Cătălina Curceanu
Cu toţii ştim că nu e bine să judecăm conţinutul unei cărţi după copertă. Şi totuşi, de multe ori ne lăsăm influenţaţi.
Ce se întâmplă însă cu persoanele? Le judecăm la fel ca pe cărţi sau nu?
Un studiu legat de modul în care primele impresii ne pot influenţa în părerea pe care ne-o facem asupra unei persoane a fost efectuat la College of Arts and Sciences la Cornell University.
S-au arătat fotografiile a patru femei unui număr de 55 de participanţi la experiment.
În unele dintre fotografii femeile zâmbeau, în timp ce în altele aveau o expresie neutră a feţei.
Participanţilor la test le-a fost cerut să evalueze, după ce au privit fotografiile, dacă ar fi dorit să fie prieteni cu femeile din fotografie.  
După o perioadă de şase luni, fiecare dintre cei 55 de participanţi la test a întâlnit una dintre femeile fotografiate – fără însă se i se spună că au văzut fotografiile acesteia anterior.
După aceste întâlniri participanţii la test au evaluat din nou gradul de „simpatie”,
Cercetătorii au putut astfel constata că participanţii la test nu îşi schimbaseră părerea faţă de cea pe care au exprimat-o după privirea fotografiilor. 
Interesant este faptul că cercetătorii i-au întrebat pe cei care au participat la test dacă sunt dispuşi să îşi schimbe prima impresie; aceştia au răspuns cu toţii că da. În realitate însă mai toţi au confirmat prima impresie. Se pare deci că creierul nostru dă o judecată extrem de rapidă asupra persoanelor pe care le întâlnim şi le califică: simpatice sau antipatice, în mai puţin de o secundă.
APLICAŢIA MOBILĂ 
"LEARN TALK LIKE TED" 
Aplicaţia este  rezumatul  bestsellerului “Talk Like TED” de Carmine Gallo.

Logo "Learn TALK LIKE TED"
Aplicaţia este utilă pentru:
  1. Oricine este interesat de fondarea unui start-up
  2. Oricine este interesat de prezentări eficiente, memorabile
  3. Oricine vrea să învețe cum să vândă mai bine
Aplicația mobilă servește pentru a vă reaminti zilnic, prin notificări: principii, sfaturi, învăţături pe care le regăsim şi în cartea TALK LIKE TED. Avantajul notificărilor zilnice şi a rezumatelor, care vin prin distibuţie aleatorie, este că vă menţine mintea conectată, focusată la acele idei de prezentare culese de la peste 500 speakeri TED.
Utilizați această aplicație de zi cu zi (durează 30-45sec.) și în curând, la un moment dat, o să stăpâniţi principiile unei prezentari care să producă acele rezultate pe care le doriţi. Dacă aţi folosit deja o aplicaţie cu care aţi înlocuti obiceuri rele cu altele bune puteţi să anticipaţi rezultatele. Aceasta aplicaţie vă va recompense deoarece azi ori comunicăm ori comentăm de pe margine.  
  
În această aplicație - rezumat de carte -, veți găsi mesajele-cheie ale cărții.

Cine a scris cartea TALK LIKE TED?
Carmine Gallo este consilier pe probleme de comunicare pentru mari branduri din lume, printre care şi Intel, IBM, Nokia   sau Hyundai. 
Gallo este redactor la Forbes.com si New York Times. Carmine Gallo este și autorul unui număr de cărți, inclusiv prezentarea Secretele de Steve Jobs (disponibil și în limba română). Gallo a lucrat ca antrenor de afaceri executiv pentru companii precum Coca-Cola şi Intel, şi este de multe ori un vorbitor principal la conferințele majore de la Google.
Notă: Aplicatia "Learn Talk Like TED" nu este cartea completă "Talk Like TED", de Carmine Gallo. Este un companion la îndemână pentru carte cu citate și note cheie.

MINTEA DE DINCOLO  
Mirela Vaşadi Blasius
A stat în comă profundă mai bine de o săptămână, după o meningoencefalită bacteriană acută.

Dr. Eben Alexander, 54 de ani, cercetător și neurochirurg, intră în moarte clinică. Șansele lui de revenire, fără leziuni grave, sunt zero.
Dar în ziua în care urma să fie deconectat de la aparate revine la viață. Sănătos.
Experiența la limita morții (Near Death Experience) pe care o trăiește doctorul Alexander îi schimbă radical viața.
Despre ce a văzut și trăit "Dincolo" dr. Eben Alexander scrie într-o carte autobiografică.

"Cât timp m-am aflat în comă, creierul meu n-a mai funcționat deloc. Experiența mea mi-a arătat că moartea corpului și a creierului nu înseamnă sfârșitul."

Dr. Alexander și-a dedicat întreaga viață științei, studierii creierului uman și neurochirurgiei cerebrovasculară.
Cum va putea un neurochirurg, un om al științelor să explice, să pună în acord ce a văzut în Lumea de Dincolo, cu ce a învățat la Harvard?

Cum ajung unele minți să cunoască evenimentele din trecut sau din viitor?

Conștiința își modifică spectrul de frecvență în mai multe circumstanțe: "În Experiența Morții Clinice, în regresie transpersonală, în timpul visului lucid sau premonitoriu, în extazul mistic, în transa șamanică, în timpul intuiției, al revelațiilor - care pot fi de ordin mistic sau științific", spune neurologul Dumitru Constantin Dulcan.
Întâlnirea cu realitatea unei lumi a Conștiinței care există complet independent de limitările creierului nostru fizic.
Scepticii vin cu diferite contraargumente: efectul ketaminei, anesteziei. Mit destrămat. Halucinația, secreția de endorfine, dopamină etc. Toate acestea, precum și descrierea altor cazuri celebre, sunt explicate de neurologul Dumitru C-tin Dulcan în emisiunea "Arta Fericirii" - Mintea de Dincolo. Emisiunea se vede aici: www.artafericirii.tv/a1/

FAMILIA CARE A TRADUS 2.000 DE DISCURSURI TED
Miruna Tudor
Proiectul OTP 
( Open Translation Project ) 
are o familie de peste 24.000 de voluntari. 
Totuşi, pentru familia Dekkers din Israel, traducerea discursurilor TED din engleză în ebraică a devenit o "afacere" de familie. 
Ido şi Tal Dekkers, soţ şi soţie, au lucrat împreună la peste 2.000 de traduceri. 
Ido este cel mai prolific translator TED, având peste 1.800 de discursuri traduse în ebraică, iar Tal a lucrat şi ea la aproximativ 200. 
În timp ce cele două fiice ale lor, Adi şi May, încă lucrează la îmbunătăţirea limbii lor engleze pentru a se apuca de traduceri, au prins şi ele mania TED a părinţilor lor şi îi ajută la revizuirea traducerilor. 

De fapt, educaţia fiicelor sale a fost ceea ce l-a făcut pe Ido să înceapă să traducă discursuri TED în 2009, în speranţa că le va putea introduce în clasele fetelor. 

May şi Adi le-au prezentat TED-ul profesorilor lor, iar în prezent discursurile TED sunt folosite regulat în şcoala acestora ca o altă metodă de a învăţa.

Cuplul dezvăluie că şi-au împărtăşit pasiunea mai departe de şcoală, în rândul prietenilor şi vecinilor , dar şi a colegilor de servici. 
Familia Dekkers

Tal şi Ido au vizionat un număr copleşitor de discursuri TED, iar unele dintre cele mai populare se numără printre preferatele lor: ,,Cum omoară şcoala creativitatea“ a lui Sir Ken Robinson şi ,,Scurtcircuitul meu interior “ a lui Jill Bolte Taylor. 

Dar, pentru ei, cea mai mare bucurie este să scrie traduceri ale discursurilor despre domeniile lor de activitate. 


Tal adoră să traducă discursuri despre artă şi design, iar Ido despre tehnologie. 

Cu toată dedicarea şi timpul acordat de aceştia OTP-ului se pune întrebarea: vor avea nevoie la un moment dat să ia o pauză de la tradus ? 
Răspunsul dat de ei este un ferm ,,nu!”. Tel dezvăluie că tradusul se simte ca o pauză binevenită de la ritmul obişnuit al vieţii lor. ,,Ne place să facem asta ! “ spune ea hotărâtă.
  Sursa TEDBlog


Arhiva Linkuri

  1. TEDxBrasov Magazine, an.1; nr.1; 14 Ianuarie 2017
  2. TEDxBrasov Magazine, an.1; nr.2; 28 Ianuarie 2017


Abonare TEDxBrasov Magazine


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu