20170227

Arabella McIntyre-Brown – speaker la TEDxBraşov, ediţia mai 2016

Arabella McIntyre-Brown – speaker la TEDxBraşov, ediţia mai 2016

"Imaginaţie, creativitate, inovaţie. Toate reprezintă acelaşi lucru, corect? 
În realitate, de fapt, sunt trei lucruri total diferite.”. 
Astfel şi-a început Arabella, englezoaică de provenienţă, discursul. 

Arabella, de profesie autoare, ne-a demonstrat că, deşi cei trei termeni sunt diferiţi, sunt egal importanţi în vederea reuşitei oricărui proiect. 
Totodată, ne-a prezentat un adevăr supărător: în perioada în care suntem la şcoală ni se spune că trebuie să stăm în linie, ni se induce un anumit fel de a gândi, identic cu al celor din jur; a face ceva nu mai este un ,,vreau”, ci un ,,trebuie”, iar felul în care ne facem treaba nu mai este un ,,pentru că aşa simt că e bine”, ci un ,,pentru că aşa mi s-a spus”. 

Toate acestea, în viziunea Arabellei, duc la inhibarea imaginaţiei. 

Din fericire, tot ea ne dă vestea cea bună: imaginaţiei i se poate reda libertatea. 
Arabella conduce ateliere prin care îi ajută pe cei ce doresc să devină scriitori. 

O scurtă discuţie cu aceştia este suficient pentru ca ,,singura lor problemă privind scrisul să devină faptul că nu le merg mâinile destul de repede pentru a scrie tot”. 
Arabella ne spune că le oferă ,,cheia”. 
Dar în spatele acestei femei puternice, fascinante, stă o întreagă poveste. 

Cum a ajuns Arabella să trăiască într-o cabană de lemn de pe un deal al Carpaţilor, deşi a locuit pentru mulţi ani în Liverpool? Povestea ei de viaţă şi-o expune cu umor şi sinceritate în cartea proaspăt lansată 
,,Din Liverpool în Carpaţi “. 

Pentru a descoperi mai multe despre ideile Arabellei şi a înţelege care este ,,cheia” despre care aceasta vorbeşte, te invităm să vizualizezi prestaţia acesteia în cadrul evenimentului TEDxBraşov.
autor: Miruna Tudor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu